Friedrich Stowasser este probabil cel mai cunoscut artist al Austriei.

De aici, poate, și ideea impresarului său, Joram Harel, de a îi consolida definitiv faima internațională cu seria de turnee: „Austria shows Hudertwasser to the continents”.

Este arhitect, „doctor al arhitecturii” cum se autodefinea, filozof, pictor, ecologist, activist împotriva pericolului nuclear și a distrugerii planetei.

Ține o serie de prelegeri eveniment în promovarea ideilor sale unde apare complet dezbrăcat alături de susținătoarele sale, ceea ce provoacă imense scandaluri în Austria anilor `60-`70.

Militează pentru prezervarea junglei Amazoniene.

Este admirat și detestat în egală măsură, caracterizat de criticii săi ca eternul beatnik naiv, bufonul de serviciu, care joacă rolul teroristului mental.

Oricum l‑ai privi, cu siguranță nu poți să îl ignori.

Una din creațiile sale este chiar metamorfozarea numelui său.

Descoperă că Sto înseamnă 100 în limba rusă, de unde transformarea lui Stowasser în Hundertwasser, O sută de ape, în 1949. Ulterior își imaginează că numele îi vine de la adjectivele steh/stau– liniștit/calm/nemișcat, în germană, astfel că îi găsim numele ortografiat ca Stauwasser.

In 1961 își schimbă prenumele din Friedrich în Freiedensreich la care ulterior adaugă Dunkelbunt, culoare închisă, puternică, pe care o găsim în fațadele clădirilor sale precum și în picturile cu spirale.

Dacă ar trebui să‑i menționăm toate numele, pe care și le-a atribuit de-a lungul carierei, ar trebui să‑l numim: Stauwasser Hundertwasser Regentag Dunkelbunt. (Ape liniștite la puterea 100 din ziua cu ploaie și culori puternice – ceea ce aduce mai mult a numele indienilor din romanele lui Karl May).

Hundertwasser e însă suficient ca toată lumea să știe la cine ne referim.

L-am de cunoscut nu prin filozofia sa a celor 5 straturi concentrice de „piele” care ne mijlocesc interacțiunea cu universul: 1 epiderma, 2 hainele, 3 casa, 4 mediul social, 5 natura înconjurătoare, ci prin intermediul celui de al treilea strat: casele proiectate.

Prima construcție care mi-a atras privirea a fost incineratorul de la Spitellau construit în 1960 și re-decorat de Hundertwasser în 1980. Și-a motivat demersul prin faptul că „o clădire nu este suficient să fie utilă, ea trebuie să fie și frumoasă!”

• 

• 

• 

• 

De aici am descoperit Hudertwasserhaus, de pe Lowengasse colț cu Kegelgase, KunstHausWien de pe Untere Weißgerberstraße și coloanele pavilioanelor de bărci de pe Donaukanal.

Cea mai spectaculoasă mi s-a părut Hudertwasserhaus, care este un bloc de locuințe care nu se vizitează în interior. Am revenit în anotimpuri diferite pentru a vedea efectul copacilor locatari asupra ansamblului.

Hudertwasserhaus întruchipează, doar prin fațadă, majoritatea ideilor lui Hundertwasser.

• 

• 

• 

Am transformat peisajul natural, cu alternanța sa de curbe, pe care le-am înlocuit cu „tirania liniei drepte”, am alungat copacii și natura din orașele noastre.

E datoria noastră să ne reparăm greșelile!

O modalitate ar fi luarea în chirie a „copacilor locatari” care vor deveni niște ambasadori ai naturii în casele noastre.

Copacii locatari nu ne vor „fura” decât un metru cub de pământ dar ne vor oferi numeroase beneficii:

– vor produce oxigen;

– vor aduce umiditate în mediul urban și vor tempera variațiile mari de temperatură;

– vor acționa ca niște aspiratoare uriașe, reținând praful orașului;

– vor diminua zgomotul urbei;

– vor fi niște perdele naturale care ne vor proteja: vara, prin umbra produsă, vor aduce răcoare iar iarna, prin căderea frunzelor, vor permite luminii să ne pătrundă în locuințe și să ne încălzească;

– fluturii și păsările se vor întoarce;

– bucuria de a trăi ca posesori ai unui colț de natură ne va înfrumuseța viața;

– vom restitui naturii puțin din teritoriul pe care ni l-am însușit ilegal.

Al doilea lucru care ne frapează la fațadele lui Hundertwasser sunt ferestrele: nealiniate, de mărimi diferite și cu diferite culori vii, puterniice în jurul lor.

Este ilustrarea a două dintre manifestele sale artistice: „Your Window Right – Your Tree Duty” și „Window Dictatorship and Window Right”

Majoritatea oamenilor consideră casele ca fiind alcătuite din pereți.

Hundertwasser considera că fereastra este elementul definitoriu al casei.

Hundertwasser s-a poziționat ferm împotriva „tiraniei liniei drepte” și a segregării ferestrelor.

Așa cum nimeni nu protestează ca pe aceeași stradă găsim alăturate case cu stiluri diferite: Art Nouveau lângă baroc sau o casă modernă de ce ar protesta dacă ferestre diferite ar aparține aceleași case.

Locuitorii apartamentelor dintr-o clădire sunt complet diferiți. Ei ar trebui să poată să-și lase amprenta personală asupra zonei de fațadă din proximitatea ferestrelor- „Your Window Right”. Locatarul ar trebui să poată să modifice tencuiala și culoarea fațadei din jurul ferestrelor proprii, atâta cât îi permite o lungime de braț.

Este, la urma urmei, dreptul modificări celui de al treilea strat (The Third Skin) astfel încât acesta să ne reprezinte. Este o acțiune similară cu tatuajele celor care-și modifică primul strat- epiderma- în același scop.

În ceea ce privește lina dreaptă, aceasta nu a fost proprie reliefului pe care l-am ocupat pentru ridicarea blocurilor. Ea urâțește și contribuie la segregarea ferestrelor într-un mod nenatural. La Hudertwasserhaus putem remarca pavajul din fața clădirii cu numeroase suișuri și coborâșuri, suprafețe ondulate pe care le găsim și în KunstHausWien la nivelul scărilor și podelelor.

KunstHausWien este a doua clădire remarcabilă din Viena. Ea este muzeu și și-a dorit rolul pe care l‑a avut clădirea Secession construită în anul 1897 de către Joseph Maria Olbrich.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Primele două etaje sunt rezervate picturilor și desenelor lui Hundertwasser iar ultimele două unor expoziții temporare ale altor artiști.

Când am vizitat Viena, la KunstHausWien, era expoziția de fotografie a Lordului Snowdon, soțul Prințesei Margareta, sora Elisabetei a II-a.

Pasionat de fotografie, pe atunci, cunoșteam multe din lucrările sale din reviste, dar bucuria a fost imensă în a vedea, de aproape, originalele.

Expoziția se deschidea cu o fotografie cam de 2x2m, cu carnetul de note a lui Snowdon de la Universitatea Cambridge. La multe materii avea note slabe, de altfel a și picat multe examene din anul doi.

Mi-a plăcut mult adnotarea făcută, pe această pagină de, dirigintele său: „Nu are note prea bune dar, se pare, că nici noi nu îi învățăm mare lucru aici” dar asta e o altă poveste.

• 

• 

Pictura sa a fost mult mai puțin apreciată ca arhitectura sa ceea ce l‑a nemulțumit profund pe Hundertwasser.