Acesta este conceptul celor de la ATRA.
Numele, înseamnă negru în latină, și este inspirat de culoarea dominantă a portului popular al locului.
ATRA e o pensiune de 5 margarete considerată a avea o arhitectură avant-gardistă.
Cine este familiarizat cu clădirile imaginate de Hundertwasser acum 50 de ani poate avea rețineri față de această afirmație.
Asta nu însemană că ATRA nu are o arhitectură interesană, perfect integrată în peisaj și care oferă o imagine superbă a lacului pentru fiecare din cele 8 camere ale pensiunii.
Parchezi pe acoperișul pensiunii, cobori la -1, unde sunt camerele și recepția iar restaurantul poate fi accesat atât prin pensiune la -2, sau direct din cameră coborând una din terasele pensiunii.
Conceptul e să stai minim 2 zile și să încerci preparatele gourmet pregatite de un chef priceput, folosind numai produse locale.
Sâmbătă seara se organizează un meniu degustation la care fiecare fel de mâncare este asociat un vin din România/Moldova.
Andrei Popa, somelierul și managerul locului s-a ocupat de asocierea vinurilor și, trebuie să recunosc, a făcut o treabă excelentă. Am aflat niște vinuri bune la prețuri corecte, pe care nu le știam.
În ceea ce privește bucătăria trebuie să fii pe aceeași lungime de undă cu bucătarul. Noi am agreeat cam 90% din preparatele din meniu și 60% din cele din seara degustării.
Personalul este deosebit de prietenos și te face să te înconjurat cu atenție în fiecare moment al șederii.
Drumul de acces este puțin dificil iar atunci când plouă se mai surpă și există riscul căderii de pietre de pe versanți. Întâlnirea cu o mașină care vine pe contrasens nu e cea mai plăcută experiență. (Asta evident nu are nicio legătură cu proprietarii pensiunii).
Prietenii m-au întrebat dacă merită?
Merită pentru:
- corporatiști +/- team building
- îndrăgostiții care ies mai puțin din cameră iar atunci când o fac își doresc o experiență vizuală și gustativă memorabilă
- pentru cei care vor să-și încarce bateriile într-un weekend
Vinurile și mancarea servită nu sunt ieftine dar pt noi experiența a meritat din plin.
De la pensiune puteți trece muntele prin Secăria pe un drum superb (e luat puțin de ape pe alocuri dar perfect practicabil) care vă scoate la Comarnic.
Când se va finaliza și Transbaiul accesul va fi probabil și mai interesant.
Cu câțiva ani în urmă am avut șansa să survolez zona într-un helicopeter. Vă las să vă faceți o idee despre potențialul zonei privind aceste imagini
.