Hipocrate, politicienii și jurnaliștii

În ultima vreme s‑a vorbit mult despre lașitatea medicilor și despre jurământul lui Hipocrate, pe care unii acum îl uită și îl încalcă.

Eu nu am depus niciun jurământ.

Asta nu înseamnă că nu îmi asum spiritul jurământului. Cine are curiozitatea să-l citească o să descopere și lucruri care sunt cel puțin controversate astăzi sau chiar inaplicabile în acest jurământ.

De ce nu am depus jurământul?

Am terminat facultatea în 1990, aveam stagiul de infecțioase, la „Matei Balș”, când eșalonul doi din PCR a preluat în mod violent puterea. Țin minte că am venit cu niște poze făcute în piață, developate noaptea târziu,  cu decolarea helicopterului lui Ceaușescu de pe CC, cu tancuri, cu demonstranții care intrau în piață. Eram foarte mândru dar imediat a venit asistentul nostru și ne-a explicat că „trebuie să fim copii cuminți” și că e mai bine să ne vedem de învățătură. Deși omul era înțelept, pentru vremurile acelea, sfatul lui nu a prins.

Cu toate că nu am depus jurământul, în certificatul de la Colegiul medicilor figurează că l-am depus pe 13.12.2007. Cum am intrat în stagiatură în 1990, rezultă că 17 ani am profesat ne juruit.

Mulți „cunoscători” invocă frecvent acum acest jurământ al medicilor.

Conduc cu detașare politicienii și jurnaliștii. Nu toți dar mulți dintre ei.

Să începem cu politicienii.

Aici lucrurile sunt simple: toți membrii guvernelor rostesc un jurământ la învestire: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea, pentru propășirea materială și spirituală a poporului român, să respect Constituția și legile țării…”

Câte astfel de jurăminte am tot auzit în ultimii 30 de ani. Care este valoarea lor?

După câți politicieni au înfundat pușcăria și după cum arată țara noastră astăzi, valoarea lor este aproape de zero.

Dar asta nu pare să supere multă lume.

Așa că cei care ne-au condus 30 de ani ar trebui să-și răspundă singuri la întrebarea: care este valoarea unui jurământ depus?

Înainte să acuze, in corpore, truditorii din sănătate, poate ar fi bine să se gândească la cei care au făcut legile strâmbe, la cei care au numit politic managerii de spitale și la cei care au dorit ca spitalele să fie o vacă de muls și influență pentru politicieni etc, etc.

Răspunsul preferat al multora este: nu politicienii sunt vinovați, fiindcă ei sunt oglinda societății și noi suntem cei care i-am votat.

Deci vinovații suntem de fapt noi.

Nu cred că acesta este răspunsul.

Dacă cu politicienii a fost simplu cu jurnaliștii e mai complicat.

Ca în orice breaslă, nu toți sunt la fel și vreau să fie clar că nu îi bag pe toți în aceeași oală.

Unii sunt iubitori de meserie și doresc realmente să ne ajute să înțelegem lumea din jurul nostru așa cum este aceasta, alții sunt cabotini și superficiali mânați de interesele puternicilor politic sau financiar ai zilei, „trompete” îngrozitoare în căutare de rating iar alții sunt inteligenți, înțeleg perfect care este situația pe care o descriu, dar aleg să prezinte realitatea strâmb și neadevărat. De ce o fac? Motivele sunt multiple și sunt sigur că ei le cunosc mai bine. Din punctul meu de vedere, aceștia din urmă, sunt cei mai periculoși.

Toate categoriile de mai sus au însă ceva în comun: au o voce puternică, știu să transmită cu claritate un mesaj știu exact categoriile de populație la care mesajul prinde, știu cum să facă ca mesajul să prindă mai bine și, dacă ai neșansa să intri pe radarul lor, reușesc să te toace atât de eficient încât nimic bun să nu mai rămână tine sau din ceea ce ai făcut.

Noi, muritorii de rând, nu avem acest talent.

Societatea de azi nu este numai rodul incompetenței și ticăloșiei multor politicieni ci și rodul „analizelor” acestor jurnaliști.

Care sunt temele folosite de-a lungul timpului pentru a culpabiliza tagma medicală?

Sunt șpăgari, nu s-au revoltat până acum că lucrurile nu merg cum trebuie, tratează prost la stat și bine la privat etc. etc.

Probabil că nici în zeci de pagini nu aș reuși să zugrăvesc, cât de cât corect și credibil, tabloul sistemului medical.

O să încerc totuși să creionez mici fragmente din acest tablou.

Cei care au interes, răbdare și bună credință vor putea să-și facă totuși o idee despre sistemul medical, cu bunele și relele sale.

Doctorii sunt șpăgari.

Da, sunt colegi care condiționează actul medical sistematic și care câștigă mult mai bine decât colegii lor din vest. Aceștia din punctul meu de vedere nu pot avea calitatea de „colegi”. Sunt mulți? Nu știu. Poate o metodă simplă ar fi să vedem câți doctori sunt în țară cu mega vile și super mașini și să raportăm la numărul total al medicilor și apoi să repetăm operațiunea pentru politicieni. Acum trebuie să spunem că acești doctori super șpăgari fac, totuși, ceva util pentru societate (altfel nu s-ar înghesui pacienții să se trateze la ei).

La politicieni situatia este diferită: nu toți fac ceva util. De multe ori, avem surpriza că au super averi dar ceea ce produc sunt mai mult pagube aduse societății și țării pe care o distrug sistematic cu incompetența lor. Multora le-a și intrat în cap că e normal ca societatea să-i prețuiască doar fiindcă partidul i-a pus pe o listă și au ajuns să moțăie în aulele Casei Poporului, clădire înconjurată și azi de zidul pe care Ceaușescu l-a construit acum 30 de ani.

Majoritatea doctorilor nu condiționează actul medical ci se mulțumesc cu „sfântul plic”, așa cum mi-a menționat un profesor la începutul carierei mele medicale. Există cu siguranță și cei care refuză cu obstinație orice „atenție” din partea pacienților.

Dar cum au ajuns studenții inimoși și idealiști de la medicină care pe vremuri duceau cu mașinile proprii pe propria cheltuială, pacienții pentru investigații la spitalele unde se făceau acestea, să se transforme în medicii rapaci și veroși de astăzi?

E ceva în gena acestei meserii?

Sunt medicii români mai lacomi în comparație cu colegii lor din occident?

Poate ar fi bine să privim cum i-a prețuit societatea pe medici în acești 30 de ani.

Înainte de 1989 știm cum au fost „prețuiți” medicii. Unul dintre scopurile conducătorilor, inspirat de planul de sorginte sovietică, a fost să distrugă stâlpii societății: profesorul , medicul și preotul, astfel încât să controleze mai ușor masele prin punerea în funcții de conducere a unor incompetenți (asta era o calitate) servili și docili.

Să ne uităm puțin la salarizarea medicilor.

În anii 90 am pornit cu un salariu  echivalentul a 100 Euro, iar 2008 după 18 ani de meserie , ca medic primar ajunsesem la 760 Euro, amputați pe vremea lui Băsescu la vreo 600 Euro in timpul crizei.

E mult? E suficient pentru un medic care pornește la drum și pentru care doar o singura carte bună costă între 400-700 Euro iar un congres din străinătate nu te scoate sub 1000 de Euro?

Atunci, finanțarea „sfântului plic” a ajutat destul de mult fiindcă, altfel, ca să te închizi cu bugetul familiei pe zero, nu puteai spera decât la o „mătușă Tamara” sau o mamă iubitoare care să finanțeze „deficitul bugetar” al tânărului doctor.

Mulți pacienți doresc să se trateze la acești doctori bine pregătiți dar aleg să ignore total efortul financiar făcut de aceștia de-a lungul vieții invocând plata asigurărilor de sănătate. Este corect?

Este acum mai bine pentru doctori?

Da, e mult mai bine. Salariul meu a ajuns spre 2700 Euro (cu toate gradațiile la maxim: medic primar, doctor in medicina, coordonator de compartiment).

E imens?

Pentru mulți pare că da.

Cât câștigă totuși un medic în Viena la AKH, unde se tratează politicienii noștri?

Un medic primar, 1992 când am fost acolo, făcea cam 7-8000 de Euro/lună iar medicul șef de secție cam 22 000 Euro?

Erau mulțumiți doctorii vienezi? Majoritatea da, dar un mare profesor, de la care am învățat enorm, mi-a spus că în timp ce el face 220 000 Euro pe an cofratele său din SUA face triplu. Cu operațiile din privat, după o carieră strălucită și un volum enorm de muncă, ajungi și în Viena să faci cât un chirurg de top din SUA.

O să spuneți că veniturile noastre sunt altele și că aceste comparații nu sunt relevante.

Poate că da, dar atunci când mergeți să vă luați o mașină bună, și câte sunt doar în București, nu am auzit că există și varianta să plătești mai puțin fiindcă trăiești în România. Lumea a învățat repede, pe propria piele: vrei un produs bun trebuie să fii pregătit să plătești prețul corect.

50 de ani de comunism și 30 de post comunism însă asta a picurat în urechile maselor: medicina este gratuită iar masele au iubit acest mesaj.

Azi când propria viață le e în pericol văd că nu este așa.

Strânși cu ușa de realitatea necruțătoare a vieții încep și unii politicieni să o recunoască.

Se pune ,totuși, întrebarea: dacă salariile doctorilor au crescut de ce nu a crescut proporțional și calitatea actului medical și de ce nu a dispărut „sfântul plic”?

Fiindcă doctorii nu lucrează în abstract. Ei depind de dotările spitalelor în care lucrează care sunt cu 30 de ani în urma a ceea ce ar trebui să fie și fiindcă obiceiuri rele înrădăcinate în peste 50 de ani nu pot dispărea peste noapte așa cum nu a dispărut nici marota că „sănătatea este gratuită”.

Dar să lăsăm toate cele de mai sus deoparte. Problema doctorilor șpăgari are un răspuns foarte simplu: de câte scandaluri cu doctori români corupți, care au ales să lucreze afară, ați auzit?

Eu nu am auzit. Asta ar trebui să dea de gândit vuvuzelelor care susțin corupția genetică și endemică a medicinei românești.

Să ne aplecăm puțin asupra unei alte teme preferate: doctorii șpăgari se revoltă acum dar ani în șir nu au scos niciun cuvânt despre precaritatea dotărilor și organizării spitalelor.

O parte de adevăr există: doctorii nu au avut un sindicat puternic cu niște lideri reprezentativi care inspire încredere și să bată cu pumnul în masă în fața autorităților. De ce? E o altă temă amplă de reflecție.

Deci doctorii nu au făcut nimic în tot acest timp, iar acum fug ca șobolanii de pe nava care se scufundă.

Această afirmație nu cred că este adevărată.

Majoritatea colegilor de bună credință au încercat să facă binele pe care puteau să-l facă într‑un sistem corupt asupra căruia nu aveau prea mare influență.

Care a fost acest bine?

Să-și vadă de congrese și pregătirea lor.

Să-și cumpere singuri o parte din instrumentarul operator și echipamentele de protecție ( ca idee o foarfecă bună chirurgicala este cam 5-600 de Euro, niște ochelari pentru operație 2400 Euro etc)

Să facă toate referatele cu necesarul de echipamente an de an. Aceste referate erau cerute în luna decembrie, uneori cu câteva zile după termenul de depunere. Apoi erau rătăcite, nu li se dădeau numere de înregistrare și așa se rostogoleau aceste necesaruri de la an la an.

Într-un singur an am avut succes cu un astfel de referat, după ce am operat niște pacienți dragi managerului care conducea pe atunci spitalul.

Să-și îngrijească cât mai bine pacienții cu ceea ce aveau la îndemână; aici au fost confruntați cu situația neplăcută de a le solicita pacienților să-și cumpere singuri medicamente sau dispozitive medicale. Dacă cu medicamentele situația e mai simplă fiindcă prețul este suportabil în ceea ce privește dispozitivele medicale situația este diferită. Vorbesc acum despre chirurgia toracică unde costul acestor dispozitive variază între 1200/1700 Euro și 5000 Euro/operație. (Am avut pacienți medici care și‑au cumparat aceste dispozitive pentru propriile operații).

Sunt mari aceste prețuri?

Sigur că sunt mari pentru cei care au un salariu de 1000 de euro/lună și cărora toată viața li s-a spus că îngrijirea medicală este garantată și gratuită la noi în țară, că suntem pregătiți și dotați (așa au afirmat atâția miniștri ai sănătății, unii dintre ei anchetați penal)

Înainte să ne isterizăm la auzul acestor prețuri să ne uităm peste niște cifre.

Deci o operație făcută la stat ar costa cam 1700 Euro (materialele folosite), la privat în România cam 5500 Euro, la Viena cam 20 000 Euro și în SUA 40 000 USD.

Ooops.

De ce costă atât de mult afară?

Fiindcă acolo se folosesc toate dispozitivele medicale necesare unei operații, fiindcă echipele chirurgicale sunt complete, fiindcă anestezistul nu părăsește niciodată teatrul operator (nefiind obligat să dea 2-3 anestezii în paralel- din lipsă de personal), fiindcă câmpurile și halatele sunt de unică folosință și impermeabile, nu niște cârpe textile spălate de nenumărate ori până se rup, fiindcă există un anumit standard și cost de menținere a „metrului cub de cameră curată” operatorie, fiindcă există niște circuite clare pentru materiale curate și cele contaminate și pentru pacienți și câte și mai câte de care pacienții nu au habar. Nici nu trebuie. Asta e treaba managerilor să organizeze lucrurile cum trebuie în spital.

De ce nu s-a putut face mai nimic în 30 de ani în spitale?

Fiindcă clădirile sunt vechi și improprii realizării circuitelor așa cum ar fi ele normale, fiindcă bugetele au fost mici, indiferent ce vi se spune, fiindcă costurile procedurilor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate au fost mult sub prețul pieței și fiindcă managerii au fost numiți politic cu scopul de a mulge aceste bugete mici. Cazurile sunt cu mult mai multe decât au fost soluționate în justiție. Managerii fac și ei ce văd la mai marii lor din minister. Evident că nu cred că toți fac așa dar dacă vă uitați la marile spitale din București vă veți da singuri răspunsul.

De ce nu se iau doctorii „la trântă” cu managerii?

Fiindcă lupta este complet asimetrică, fiindcă există un sistem bine organizat care să te reducă la tăcere (chichițele administrative sunt cele mai eficiente) și fiindcă singurul efect imediat al unei astfel de acțiuni este antagonizarea conducerii spitalului cu dispariția firavelor resurse alocate actului medical. Mai există un rezultat tracasarea sistematică a medicului în cauză sau izolarea sa. Așa că medicii aleg să-și facă așa cum pot meseria încercând să evite la maxim aceste conflicte.

E bine așa? Probabil că nu dar majoritatea colegilor au ales principiul: „să faci maximul de bine pe care‑l poți face într‑un sistem imperfect/corupt.”

Credeți că este o exagerare?

În 2015 a avut loc tragedia de la Colectiv. S-a dat în folosință o secție la Floreasca, cu barocameră monobloc, pentru îngrijirea marilor arși care a costat milioane bune și care este complet nefuncțională. Bani aruncați pe fereastră. Nimeni vinovat, banii nerecuperați la mai bine de 5 ani. A fost inaugurată secția cu mare pompă de atâția politicieni.

Credeți că medicii sunt vinovați pentru aceste situații?

Aceste situații nu sunt una două, ci sute, și probabil că doar astfel nenorociri ca pandemia actuală sau tragedia de la Colectiv reușesc să le mai scoată la iveală.

Medicii așteaptă ca societatea să se trezească și să ceară imperativ reformarea acestui sistem și recunoașterea importanței sociale a profesiei de medic.

O va face?

Probabil că nu. De ce?

Oamenii au auzit zeci de ani că au dreptul la o asistență medicală de calitate, pentru care ei plătesc asigurări de sănătate.

Majoritatea nu își dă seama cât de costisitoare este o astfel de asistență.

Datorită salariului mic pe care îl primesc, oricât de mare pare procentul plătit pentru sănătate, ca sumă absolută, aceasta este mult mai mică decât cea plătită în țările dezvoltate.

Societatea abia acum începe să realizeze că nu e suficient ca medicii să fie bine plătiți.

Noi lucrăm în spitale, iar dacă acestea au circuite și aparatură vechi de peste 50 de ani, niciodată nu vom putea crește calitatea actului medical la nivelul dorit de societate.

Un alt motiv al neimplicării societății ar fi acțiunile profesioniștilor dezinformării care, alături de cei care seamănă ură și dezbinare, au grijă să dilueze  mesajele lansate de medici, să le facă confuze și irelevante în timp.

Atunci poate că singura soluția ar trebui să vină tot din interiorul corpului medical.

Probabil, dar nu știu câtă energie va mai avea acest corp profesional, hulit, jignit și atât de dezbinat.

Marile nenorociri acționează de multe ori ca un catalizator și au darul să aducă oamenii mai aproape. Poate așa se va întâmpla și acum și cei care vor mai fi aici după această nenorocire vor avea puterea și înțelepciunea să schimbe lucrurile.

Doamne ajută!