În urmă cu câteva săptămâni, în liniștea ATREI, m-am apucat să citesc cartea Aurorei Pețan: Sarmizegetusa Regia- redescoperirea cetății.

Am vizitat Sarmizegetusa în urmă cu câteva luni și am tot căutat informații suplimentare despre loc. Deși înainte de intrarea în situl istoric de la Grădiștea s-a amenajat un mic muzeu, în care sunt prezentate parte din istoriile locului, informațiile despre cetate, oferite de câteva pliante sunt cu totul insuficiente, nu pentru pasionatul de istorie ci pentru turistul „mediu” care vrea să-și consolideze noțiunile vagi de istorie pe care le mai are din vremea școlii.

Cartea are cam 600 de pagini și nu e ușor de citit pentru cel care dorește să afle ceva rapid și spectaculos despre cetate și comorile găsite aici.

Cartea însăși are istoria sa: are la bază teza de doctorat a Aurorei Pețan „Cercetările de la Grădiștea Muncelului până la primul Război Mondial” teza începută la Cluj, aproape eșuată în acest mare centru universitar, și terminată și susținută la Iași.

Amănutul poate părea insignifiant dar are importanța sa. Nu cunosc toate dedesubturile acestui periplu științific (autoarea ne spune că, poate, ni le va destăinui în viitor) însă acestea lasă să se subînțeleagă existența orgoliilor științifice care tulbură și astăzi subiectul legat de Sarmizegetusa Regia. Aceste orgolii parcă sunt o oglindă a orgoliilor pe care le găsim și în rândul celor care care sunt direct implicați în păstorirea acestor locuri.

Explicații găsim multe: faptul că austriecii, sașii și ungurii au fost primii care s-au interesat sistematic de aceste locuri, faptul că românii apar relativ târziu în aceste cercetari arheologice, faptul că printre istoricii noștri au existat curente diferite: „de la Râm ne tragem” în detrimentul celor care sugerau importanța originii noastre „barbare” dacice.

Aceste dispute, care mai dăinuie și azi, au avut un impact negativ asupra explorării locului. Dacă la toate acestea adăugăm presiunea intereselor oculte ale căutătorilor de comori, avem un tablou sugestiv pentru dificultățile pe care explorarea acestor locuri o presupune.

Nu o să povestesc cartea. O puteți citi ca pe o lucrare istorică bine documentată sau ca pe un roman polițist.

Autoarea, cu un doctorat în filologie clasică și un altul în arheologie, reușete să te captiveze și să aducă laolată informații din domenii diferite dar atât de relevante pentru subiect.

Am aflat valoarea toponimelor în explorarea și înțelegerea locului (de unde vine denumirea de Grădiște, de Fețele albe, etc.) , am descoperit că structuri arheologice descoperite în urmă 150- 200 de ani, în lipsa unei conservări corecte, ajung să fie complet dispărute astăzi, că căile de aces la ansambul cetaților dacice se făcea pe drumuri de plai și nu prin văile pe care ajungem astăzi, am aflat că în cercetarea istoriografică este important să afli și legendele locului spuse de localnici și să nu le expediezi a priori ca pe simple basme.

Cartea este structurată pe patru mari perioade:

• primele informații și descoperiri de tezaure (1491)
• săpăturile fiscului austriac (1800)
• perioada anticarilor
• perioada nașterii arheologiei în Transilvania

Până la Vasile Pârvan, D.M. Teodorescu, C. Daicoviciu, cei care s-au implicat primii în descoperirea și conservarea acestor locuri au fost, Fiscul austriac, Anton Bögözi, Péchy Mihály, Franz von Pribila, Ferencz Lázló, Michael Ackner, Johann Neigebaur, Friedrich și Heinbrich Müller, Finály Gabor, Téglás Gábor , Téglás Istvan și câți alții.

Numele de mai sus și cronologia în care acestea au fost implicate în descoperirea cetății, sunt și ele o explicație la modul în care informațiile științifice sunt cristalizate și ne sunt livrate astăzi.

Aurora Pețan are meritul de menționa pe fiecare dintre aceștia cu contribuția fiecăruia în explorarea acestui loc fabulos.

O să mai aveți surpriza plăcută să descoperiți cum au fost adaptate tehnicile de minerit la săpăturile arheologice de la Grădiștea cu evoluția acestota de la „crucea Fiscului austriac” la imaginile LiDAR de astăzi.

Enjoy!