În urmă cu câteva zile am fost la Sarmizegetusa Regia.
Un loc fabulos, în care legendele se împletesc cu istoria adevărată și cu o istorie mai recentă, cea a vânătorilor de comori, istorie nu mai puțin încâlcită și incomplet elucidată.
Am mai fost pe acele meleaguri, o singură dată, în copilărie. Singurele amintiri, care îmi stăruiau în minte, erau drumul pe un deal spre o cetate dacică, probabil Costești-Cetățuie și călătoria cu mocănița spre Sarmizegetusa Regia. La întoarcere mocanița a oprit la o baracă a unei exploatari forestiere, unde am mâncat cei mai buni cartofi prăjiți cu slăninuță ardelenească. Copil fiind palincă nu am primit.
Acum accesul nu se mai face cu mocănița, ci pe drumul 705A, care pornește din Orăștie, trece prin Costești și Grădiștea de Munte și se termină într-o parcare la aproximativ 700m de Sarmizegetusa Regia.
Cu aproximativ 1 km înainte de această parcare există o mică expoziție în care vă puteți familiariza cu istoria locului: monedele timpului , kosonii și Lysimach, brățările dacice, topografia locului.
Aici ne-am întâlnit cu ghidul nostru, Vladimir Brilinsky, administratorul acestui sit UNESCO, ultimul dac, „dac pînă la moarte şi dincolo de ea“ cum îi place să se recomande.
Numele ghidului, modul în care îi place să se definească precum și comparația cu Stonhenge probabil că au stârnit deja un zâmbet ironic multor cititori. Pentru aceștia am un singur sfat: mergeți acolo, încercați să-l găsiți pe acest om și veți vedea că niciuna din afirmații nu este forțată.
Când au auzit pentru prima dată acest nume , majoritatea membrilor grupului au crezut că avem de-a face cu un polonez care ne va prezenta istoria Daciei. Am aflat că Vladimir este huțul, adică dac slavizat, cum îi numea Eminescu pe huțuli.
De 20 de ani Vladimir apără cu bâta, pistolul dar mai ales cu sufletul aceste locuri. Datorită lui, în special, și fundației pe care o conduce locul arată așa cum îl vedem astăzi. Despre bătăliile acestui om cu autoritățile, cu indiferența cu hoții de tot felul puteți afla mai multe căutând pe net – Adevarul – Vladimir Brilinsky
Nu vă voi prezenta toate istoriile locului ci doar câteva informații care să trezească interesul să mergeți acolo.
Probabil că aurul dacic este subiectul care a aprins imaginația și interesul multora în ultima vreme.
Vladimir ne-a spus că aurul a„vorbit” de mai multe ori de-a lungul timpului însă 4 au fost momentele cele mai importante:
1. anul 106 când romanii încarcă 136 tone de aur și 330 tone de argint pe care le duc la Roma, în urma cuceririi Daciei. Atât de valoros a fost acest tezaur încât la Roma au fost 123 de zile de serbări, iar timp de 1 an cetățenii romani au fost scutiți de plata impozitelor. Mare parte din edificiile importante ale Romei au fost finanțate cu acest tezaur.
2. 1453 Cardinalul George Martinuzzi confiscă de la niște luntrași valahi obiecte de patrimoniu provenite de aici – 400 000 de monede de aur în albia râului Strei
3. 1800- valea se populează cu căutători de aur. Se estimează că numărul acestor căutători era echivalentul a 10 sate. Atâta aur a fost descoperit încât în imperiul Austro-Ungar se declanșază un val de inflație iar împaratul își trimite procuratorul fiscal, Paul Torok, să vadă despre ce este vorba. Acesta descrie că în drumul său dinspre Orăștie spre Sarmizegetusa a întâlnit 62 de cârciumi în aproximativ 20 de km. Acum pe același drum veți găsi doar una. Armata înconjură locul cu intenția de a confisca aurul de la acești căutători. Aceștia reîngroapă aurul găsit în piei de animale. La 26 noiembrie 1806, Torok identifică sursa aurului ca fiind această cetate dacică Sarmizegetusa Regem Bazileum, cea din cronicile de la Viena: Cetatea de pe stâncă zermi(stâncă, înălțime) + zeget (palisadă, cetate), din indoeuropeanul *gegh- „creangă, stîlp (pt. palisadă)”
4. 1990-2000 Munții Orăștiei sunt năpădiți iar de căutătorii de aur care găsesc în aceste locuri aur și argint estimate la peste 200 milioane euro. Poveștile sunt încâlcite în această perioadă și veți găsi multe nume cunoscute asociate, pe drept sau pe nederept ,cu aceste „operațiuni de căutare” a aurului: Adrian Năstase, Dan Iosif, generalul Talpeș, Sergiu Nicolaescu etc. Majoritatea dintre noi se gândesc la acei căutori ca la grupuri mici de oameni, înarmați de la clasica nuia de alun la detectoarele moderne de metale. Pentru a ne da o idee despre amploarea acestor căutări, ghidul ne-a destăinuit, că la un moment dat pe un vârf al muntelui Godeanu, într-o zonă împădurită și fără drumuri de acces a fost găsit un excavator. Singura explicație pentru modul în care ar fi putut ajunge excavatorul în acel loc a fost aceea că a fost adus cu un helicopter, a făcut excavațiile și a fost abandonat după găsirea aurului.
Acum locul este păzit de jandarmeria montană, împânzit de camere video și alte sisteme de alertare iar accesul în situl arheologic este strict reglementat – mai strict decât vă gândiți. http://dacica.ro/aurora/incident-sarmizegetusa-regia/
Întrebarea firească este dacă mai există aur la Sarmizegetusa. Vladimir ne-a spus că până în prezent abia au fost făcute săpături care să acopere 5-8% din suprafața sitului istoric.
Am aflat că, în absența banilor necesari conservării ruinelor descoperite, este o greșeală să te apuci de astfel de săpături. Așa, se pare, că s-au întâmplat lucrurile pe vremea excavarilor făcute de Daicoviciu. Nu e vina lui ci a conducătorilor comuniști, care erau interesați pe vremea aceea, mai mult de demonstarea originii noastre pe acele locuri decât de conservarea descoperirilor arheologice.
Am mai aflat o poveste nostimă, dacă nu ar fi tragică. Înainte de o vizită a lui Ceaușescu, locul este vizitat Suzana Gâdea (ministrul învățământului pt cei mai tineri). Oripilată de aspectul unui templu – templul mare de calcar – aceasta ordonă aruncarea în vale a tuturor coloanelor și turnarea pe acel loc a unui planșeu de beton pe care să poată ateriza Tovarășul. Tovarășul nu a aterizat niciodată acolo.
În anii de după revoluție, prin bunăvoiința lui Caramitru și a altora, coloanele sunt recuperate și reamplaste pe respectivul loc. Din păcate firma care a făcut reamenajarea nu a respectat vechiul releveu, astfel încât, ruina unuia dintre cele mai frumoase temple din sit nu prea are mare legatură vechiul templu dacic.
Odatată intrați prin poarta vestică, după un parcurs scurt spre cea estică, ajungeți într-un loc de unde se poat vedea toate templele de la Sarmizegetusa Regia. Marele templu circular și altarul de andezit îți captează imediat atenția.
zidurile fortificației 
Drumul pavat 
Templul mare circular, 29,4m, se află în nordul terasei a XI-a și este alcătuit din două cercuri de piatră. Cercul exterior are 104 blocuri de piese de andezit (2×52 săpttămâni?) iar cel interior are 30 de grupuri a câte 7 piese: 6 așezate vertical și una așezată orizontal 210 în total. Cercul din interior este format din stâlpi de lemn așezați în găurile a 68 blocuri de calcar. Cercul este întrerupt de patru praguri așezate în cruce. Stâlpii sunt evident noi și au stârnit controverse privind autenticitatea reconstituirii.
Intrarea în templu nu se face direct dinspre drumul pavat care se bifurca în zona acestor temple. Este necesară o circumabulațiune pentru a pătrunde prin zona situată spre turnul pentagonal. Unii arheologi au găsit în aceasta o legătură cu înconșurarea bisericii în timpul Sfintelor Paști.
Indiferent de semnificația construcției e imposibil să nu simți un fior în vecinătatea acestor temple. Un sentiment asemănător l-am avut atunci când am vizitat Hypogeul din Malta. Templul subternan, cu camere cu o acustică specială cu amplificarea anumitor frecvențe, a fost contruit de o civilizatie care a devansat-o pe cea a egiptenilor cu peste 3000 de ani. Și aici, la unele camere, se ajungea după ce coborai 7 trepte-ultima mai înaltă decât primele 6.
Al doilea element interesat este altarul de andezit, cu 10 raze săpate în el pe care se pare că se făceau sacrificiile ritualice animale și la 4 ani cele umane. Sângele se scurgea printr-un jgheab (în fotografii nu este în poziția originală) într-un canal care este orientat spre nord, spre Godeanu – Kogaionul Dacilor. Aceea este zona în care a fost găsită cea mai mare cantitate de aur a dacilor.
Vladimir Brilinsky 
Celor amatori de descrieri exacte ale zonei le recomand site-ul Aurorei Pețan.
Revin la întrebarea dacă mai există aurul dacilor. Căutătorii de comori, folosind detectoarele de metale au reușit să găsească în zilele noastre ceea ce romanii nu au reușit în urmă cu 2000 de ani.
Îngroparea aurului nu a fost făcută pe fugă de către daci. Aceștia s-au folosit de un șiretlic. Au îngropat o mică cantitate sub pământ într-ul locaș delimitat cu pietre sub care se găsea un strat de pământ bine bătut. Abia sub acest pământ, la o adâncime mai mare se găsea grosul aurului.
Se pare că Bastus-Dinică, pe care vi-l aduceți aminte după memorabilul: „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și m-a hrănit…..”, este pe cale de a fi reabilitat. El ar fi arătat aceste comori romanilor, ca aceștia să se mulțumească cu ceea ce au găsit cu ușurință în lăcașurile superioare ale ascunzătorilor, salvând astfel grosul aurului.
Acestea sunt numai câteva gânduri după această călătorie. Nu am dezvoltat mai mult despre Kogaionul Dacilor pentru a nu fi suspectat de dacopatie acută galopantă.
Templul patrulater mare 
Murus dacicus- modul de stabilizare al blocurilor de piatra 
Turnul pentagonal de supraveghere 
Drumul pavat
Nici o istorisire nu poate fi, însă, un substitut pentru vizitarea acestor locuri.
Am avut onoarea și bucuria să cunosc un om dăruit: pe Vladimir Brilinsky.
Am înțeles perfect mândria cu care se auto-definește ca „dac pînă la moarte şi dincolo de ea“.
Dacă sunteți curioși să vedeți cum a găsit Vladimir matrița dacică, cu bestiarul ei fabulos, accesați acest link: https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/totul-despre-matrita-antica-din-sarmizegetusa-regia-cum-au-ajuns-grifonii-si-tigrii-in-capitala-regatului-dac
Și să mai zici că locul nu are ceva magic în el….
