De cele mai multe ori am ocolit astfel de cărți. Ele descriu o lume dispărută ale cărei povești triste și întunecate îți lasă un gust amar la terminarea lecturii.

La ce bun să-ți irosești timpul cu un astfel de demers?

La evitarea unei astfel de lucturi a contribuit și dezgustul produs de „reportajele incendiare” ale unor televiziuni, cu generali spioni expirați, care ori țin să-ți explice cât de abili au fost în lupta cu „dușmanul” ori cât de grea a fost golgota morală pe care au parcurs-o în îndepărtarea de regimul Ceaușescu (vezi Pleșiță, Pacepa & Co).

Cățile scrise de spioni sunt, de cele mai multe ori, profund părtinitoare iar atunci când nu cunoști ansamblul tabloului descris, riști să rămâi cu o imagine profund deformată a realității descrise de autor.

Și totuși cartea merită citită.

La sfârșitul acesteia, deslușești mai clar mecanismele cărora le intuiai existența și care, la 30 de ani de la revo-lovitura de stat, continuă să ne țină pe loc și astăzi prin resorturi invizibile.

Cartea nu e scrisă cu ură sau resentimente față serviciile de securitate.

Din cele peste 500 de pagini A4, prima jumătate descrie în amănunt modalitățile de acțiune și instructajul spionilor SIE/DIE. E o parte destul de aridă pentru cei care nu vor să se specializeze în domeniu, dar bine venită fiindcă creionează portretul autorului. Acesta apare ca un profesionist în domeniu și nu ca un vânător de senzațional ieftin, în căutarea unei răzbunări tardive față de vechiul loc de muncă.

Din acest punct de vedere cartea se aseamănă cu cele ale Laviniei Betea („I se spunea Machiavelli” și „Povestiri din cartierul Primăverii”). Și acolo decoperi o lume revolută, descrisă fără a judeca protagoniștii acelor vremuri. Afli cu surprindere că Bogdan Olteanu (PNL) și Andreea Paul (Vass) (PDL) tineri politicieni ai vremurilor noastre, sunt veri și nepoți ai bătrânei NKVD-istei Ghisella Vass. Relația acesteia cu nomenclatura postdecembristă, nu a fost fără importanță în parcursul celor doi „lupi tineri”.

În „Ultimul curier ilegal” am aflat de un personaj asemanător: Gheorghe Angelescu – Ministrul Sportului în Guvernul Văcăroiu.  A trecut neobservat. În anul 1990 a devenit membru al FSN, fiind membru fondator al FDSN iar în 2000 este numit consilier de stat în administrația Băsescu. Îl găsim și acum consilier al președintelui Iohanis. Discret și persistent în funcțiile aparatului politic central, indiferent de culoarea politică a acestora. Surpriză: este fiul generalului SIE Vasile Angelescu.

Pt traiectoria lui Silvian Ionescu și a altora vă las să citiți cartea.